OpenVote – Tehnologii disruptive în sprijinul democrației

analiza3

Institutul de Politici Publice și Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă au lansat vineri aplicația openvote.ro prin care cetățenii pot raporta și trimite fotografii cu neregulile care se pot întâmpla în jurul secțiilor de vot în ziua scrutinului, relatează Agerpres. Designul aplicației a fost realizat de doi tineri de 17 ani, Theodor Marcu și Ștefan Gergely.

“Lucrul pe care noi îl încercăm este să rezolvăm problemele care apar în societate folosind tehnologia. În cadrul acestor alegeri vrem să lansăm o platformă numită OpenVote.ro, promisiunea acestei aplicații este că orice cetățean al României poate deveni observator electoral și poate folosi tehnologia pentru a crea un mediu mai transparent. Platforma este compusă din aplicația mobilă și în spatele acesteia este un portal geospațial care presupune faptul că orice fotografie făcută prin aplicație are imprimate automat coordonate geospațiale”, a declarat reprezentantul Centrului de Resurse pentru Societatea Civilă, Bogdan Gavrilă, într-o conferință de presă.

“OpenVote nu are un autor sau un proprietar – platforma a fost construită colaborativ cu resurse deschise. Oricine se poate alatura proiectului pentru a contribui la programare, design sau promovare. Mai mult, platforma este pusă gratuit la dispoziția instituțiilor interesate, fără a exista costuri de achiziție sau de licențiere” a mai spus Bogdan Gavrilă.

Guvernanța aplicației și portalului OpenVote este asigurată de un consorțiu deschis al societății civile,din care fac parte organizații precum Institutul pentru Politici Publice, Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă sau Romanian US Alumni Association. Orice organizație non-profit se poate alătura inițiativei.

Aplicația openvote.ro este gratuită și poate fi descărcată atât pe platforma Google Play cât și pe Apple App Store.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *